top of page

MODUL 6 - Cultivare emoții pozitive

  1. Obiective

  2. Gânduri, emoții, comportamente

  3. Cultivarea emoțiilor pozitive

  4. Comunitatea LGBTQIA+

Obiective modul

Obiectivul acestui modul este de a recapitula principalele idei cu care vrei să rămâi din acest modul și de a te învăța cum poți nu doar să reduci emoțiile negative, ci să le cultivi pe cele pozitive.

Vei afla:

  • care este relația dintre gânduri, emoții și comportamente și cum sunt influențate emoțiile noastre de felul în care gândim și ne comportăm

  • ce activități scurte și plăcute poți face pentru efecte îndelungate asupra stării tale de bine

  • care sunt beneficiile aderării la comunitatea LGBTQIA+ și de ce este ok și dacă nu te identifici cu aceasta.

Gânduri, emoții, comportamente

Urmărește - te VIDEO - ul de mai jos ca să îți reamintești relația dintre gânduri, emoții și comportamente. Nu uita, oricând poți să recitești modul 2 ca să afli relația dintre acestea și modulul 4 că să înțelegi mai bine consecințele gândurilor iraționale asupra emoțiilor noastre.

Cultivarea emoțiilor pozitive

Îți propun în acest VIDEO 4 activități simple care te vor ajuta să te focusezi pe emoțiile pozitive și îți cultivi optimismul și recunoștința.

Comunitatea LGBTQIA+

De ce este important să aderi la o comunitate în care te simți integrat?

Ca membru al unei minorități la nivel de societate, este important să cultivi sentimentul de apartenență, să fii alături de oameni cu care poți împărtăși experiențe de viață și etape de dezvoltare similare,  precum coming – out – ul.

 

Cu toții avem nevoie să fim înțeleși și ascultați, să putem compara ceea ce trăim cu ce au trăit și alții, să ne simțim uniți prin experiențele comune.

Comunitatea LGBTQIA+ poate să fie un real suport atunci când nu te simți acceptat în cadrul propriei familii sau cei apropiați nu par să priceapă prin ce treci.

 

Cu atât mai mult, în fața surselor de stres unic prin care trec persoanele atrase de același sex, precum stigma, discriminarea, victimizarea parentală, bullying, comunitatea la care aderi și pe care o sprijini și te sprijină va milita pentru drepturile tale și reducerea prejudecăților la nivel de societate.

În plus, apartenența la o comunitate înseamnă posibilități mai ridicate de socializare, de dezvoltare de relații de prietenie și romantice, de acces la resurse și informații relevante, precum evenimente precum PRIDE sau campanii de informare și prevenție HIV.

Identitatea ta ca individ va fi îmbogățită de experiența aderării la o comunitate cu care ai valori și scopuri comune.

 

De asemenea, vei putea să te angajezi în experiențe care îți vor cultiva emoțiile pozitive legate de orientarea ta sexuală și care vor mai echilibra balanța experiențelor negative de tipul stigmă și discriminare.

 

Trebuie să știi însă că apartenența la comunitatea LGBTQIA+ poate crește și sentimentul de risc perceput din afara acestuia. Asta înseamnă că pe măsură ce te identifici tot mai mult cu propriul grup, vei considera că ești discriminat mai mult de cei din afara lui.

 

De asemenea, ca în orice alt grup, unele sub – grupuri beneficiază mai mult de acceptare și apartenență. În cazul comunității LGBTQIA+, bărbații gay par să aibă cele mai multe beneficii ca membrii, în comparație cu persoanele bisexuale și transgender, de exemplu.

 

Dacă nu vreau să fiu membru al comunității LGBTQIA+?

Este posibil să nu simți că te reprezintă comunitatea LGBTQIA+ și asta este ok. Fiecare dintre noi este diferit și are nevoi personalizate.

 

Este perfect în regulă să nu fii genul out and loud, lucrurile pentru tine se pot desfășura într-un alt ritm, stabilit de tine.

 

Indiferent de faptul că simți sau nu nevoia de a fi membru activ al comunității LGBTQIA+, este foarte important să cultivi relații autentice, cu oameni care te înțeleg și te acceptă, dincolo de orientarea lor sexuală sau apartența la un grup sau altul.

Ai incredere în tine și în alegerile tale și acordă increderea ta și celor pe care dorești să îi ai aproape!

 

Și nu uita, la sfârșitul zilei, toți suntem oameni cu nevoi similare, iar ceea ce ne unește este mai puternic decât ceea ce ne desparte.

Afirmă-ți identitatea în toate formele ei.

Obiective 3
Gândur iraționale
bottom of page